Documentar
Regia: Paul Sterian, Nicolae Argintescu-Amza
Imagine: Nicolae Barbelian
Muzica: Constantin Brăiloiu
Montaj: Nicolae Barbelian
Anul aparitiei: 1930
Documentar de importanță majoră în istoria cinematografiei naționale, Drăguș, viața unui sat românesc, un exemplu precoce de implicare a filmului în cercetarea sociologică, etnologică și antropologică. Inițiatorul filmului – și al unei întregi serii de pelicule prilejuite de cercetări sociologice – a fost profesorul Dimitrie Gusti (1880-1955), fondatorul Institutului Social Român, personalitate de faimă mondială în domeniu. La îndemnul profesorului, studenții Seminarului de Sociologie de la Universitatea București au studiat – în cadrul unei campanii monografice – activitățile productive, obiceiurile și ritualurile din Drăguș, un sat făgărășean din sudul Transilvaniei, filmul rezultat fiind o elocventă ilustrare a cercetărilor de pe teren. Pe genericul primei versiuni a filmului figurează numele sociologilor Paul Sterian și Nicolae Argintescu-Amza, al operatorului Nicolae Barbelian (care este și autorul montajului). La premiera din 1930, filmul a fost însoțit de ilustrația muzicală a lui Constantin Brăiloiu – o prelucrare bazată pe melodii locale, culese de Harry Brauner –, în execuția unor muzicanți veniți de la Drăguș. Filmul a circulat și peste hotare, ilustrând conferințe ale profesorului Dimitrie Gusti în Franța, Germania și Statele Unite ale Americii. În colecția Arhivei Naționale de filme, se păstrează o copie parțială a filmului (cu un montaj diferit de cel inițial, datorat sociologilor și ). Încercând să aprofundeze mecanismul creației în cazul filmelor sociologice, profesorul Dimitrie Gusti sublinia, într-un articol de presă, faptul că principalul personaj al acestui gen de filme este „viața însăși, desfășurată în cadrul ei natural”, și mai făcea următoarea constatare: „Simplele elemente documentare, luate pentru o demonstrație cu totul științifică, se transpun în planul emoțional și devin un adevărat poem rustic”.
Efectiv, munca la câmp, ocupațiile sătenilor, gesturile lor cotidiene ca și particularitățile zonei – în ceea ce privește portul, obiceiurile, tradițiile – , peisajul de la poalele munților Făgărașului, toare acestea devin „strofe” ale poemului rustic, în care echipa de sociologi este, la rându-i, peronaj, filmul devenind, astfel, și un document portretistic..- Călin Căliman